Motivul pentru care cercetătorii britanici au cerut aprobarea pentru a modifica genetic embrioni umani

Motivul pentru care cercetătorii britanici au cerut aprobarea pentru a modifica genetic embrioni umani
Publicat: 19/09/2015, 15:38
Actualizat: 22/09/2015, 11:22

„Am primit recent o solicitare de a utiliza (metoda) Crispr-Cas9 într-unul din proiectele” în curs de desfășurare, a declarat un purtător de cuvânt al HFEA pentru AFP, confirmând informațiile apărute în publicațiile britanice The Guardian și The Independent.

Metoda Crispr-Cas9 permite țintirea genelor deficiente din ADN pentru a le neutraliza cu mai multă precizie.

Potrivit The Guardian, cercetătoarea respectivă vrea să studieze genele implicate în dezvoltarea celulelor care vor forma apoi placenta, pentru a încerca să determine de ce unele femei au avorturi spontane.

Cererea a fost depusă săptămâna trecută, a declarat HFEA, și ar trebui să fie studiată la una din următoarele sale reuniuni, programate în luna noiembrie și ianuarie.

Modificarea genetică a embrionilor în scopuri de tratament este interzisă în Marea Britanie. Ea este însă permisă începând din 2009 în domeniul cercetării, cu condiția, între altele, ca embrionii să fie distruși după maxim două săptămâni. Totuși, „aceasta este prima cerere de care avem cunoștință”, a declarat purtătorul de cuvânt al HFEA.

În luna aprilie, oameni de știință chinezi au anunțat în premieră că au reușit să modifice la mai mulți embrioni o genă alterată, responsabilă de o boală a sângelui potențial mortală. Această reușită a provocat îngrijorare și o mulțime de întrebări de natură etică.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu